Povesteam în urmă cu vreo 7-8 luni cum că nu reușesc s-o scot la capăt cu cei de la Lidl și a fost nevoie să apelez la ANPC. Uitându-mă peste o notificare Lidl Plus, tocmai am realizat că nu am mai postat și finalitatea episodului cu cei de la Lidl.
După câteva săptămâni bune de la plângerea făcută la ANPC, se pare că aceștia și-au intrat în rol și m-am trezit cu un apel din partea unei doamne foarte drăguțe care îmi spunea că ei au aflat de problema mea abia în urmă cu câteva zile, prin intermediul ANPC și că probabil a fost o încurcătură făcute de către colegii din call center. Practic, probabil la îndemnul ANPC, doamna mi-a propus să îmi restituie banii pe produsul în cauză și în același timp să păstrez și produsul; în schimbul a retragerii plângerii făcute la ANPC.
Am stat pe gânduri inițial dacă să accept, dar până la urmă, ce mă interesa pe mine era fie să mi se rezolve problema fie să mi se restituie banii pe care i-am achitat.