Pentru cei care au uitat nebunia voucherelor de bicicletă oferite de către Primăria București, aceasta începe din nou în 2018. Cu toate că nu am observat un număr crescut de bicicliști în trafic iar opoziția s-a opus vehement în ultima ședință de consiliu, Primăria Capitalei a ales să aloce încă 25.000 de vouchere (2,7 milioane de euro pe lângă cei 550.000 de euro alocați deja în prima parte a programului, când s-au oferit 5.000 de vouchere) în acest an, participanţilor înscrişi anul trecut în proiectul “Biciclişti în Bucureşti”. Ca și data trecută, regulamentul este același, voucherele pot fi folosite exclusiv pentru achiziţionarea de biciclete, biciclete electrice, trotinete electrice, dispozitive de tip Segway/Ninebot şi accesorii ale acestora, destinate persoanelor cu vârsta minimă de 18 ani.
Pentru a fi incluși în etapa a doua a programului, participanţii care au transmis solicitări în perioada 24 – 25 iulie 2017 pe adresa de e-mail [email protected] şi nu s-au regăsit pe lista primilor 5000 de beneficiari, vor fi invitați să-și actualizeze datele de identificare prin accesarea, unui link personalizat ce va fi transmis de cei din primărie pe adresa de e-mail a fiecărui participant în perioada imediat următoare. După transmiterea datelor, participanţii vor primi pe adresa de e-mail un mesaj cu numărul de înregistrare alocat în Program. Completarea eronată a actualizării datelor duce la anularea voucherului, fără posibilitatea retipăririi acestuia.
Termenul limită de actualizare a datelor de identificare este 08.02.2018. O dată reactualizate datele, veți primi un email de confirmare de la [email protected] prin care vi se confirmă actualizarea datelor, împreună cu un număr de înregistrare.
Nu uitați, în data de 26 iulie 2017, aceștia comunicau faptul că până la ora 18.30, oră la care au fost închise ghișeele și a fost dezactivată adresa [email protected], au fost procesate un număr de 4.136 de cereri depuse la Centrul de Relații cu Publicul, iar pe adresa de e-mail au fost primite peste 14.500 de cereri. Toate cererile transmise prin e-mail vor primi un număr de înregistrare, în ordinea procesării acestora, care va fi comunicat prin e-mail fiecărui solicitant.
Șanse mai sunt, teoretic 🙂
Lista magazinelor există deja iar probabil că lista noilor câștigători va fi din nou publicată pe site-ul primăriei, ca și în trecut.
Scurt istoric al programului Biciclist în București 2017:
- PMB blocat de bicicletele lui Firea – 24 Iulie
- Bani pe jos
- Moartea funcționarului
- Vouchere la liber pe OLX
- OLX a oprit vânzarea voucherelor de biciclete
- 0 km benzi bicicliști
De ce nici o autoritate nu ia nici o masura sa amendeze agentii comerciali pentru ca au ridicat pretul bicicletelor cu ~25 %. De exemplu Bicicleta Drag ZX Pro 2017 27.5” inainte de vouchere costa ~15 mil si acum costa ~20. Pe internet sunt indicatoari de preturi si ce am afirmat pot dovedi.
Va intreb: Ce valoare mai are voucherul de 500? Cine isi trage cu adevarat acesti bani?
Salut tizule!
Bună întrebare, și eu am observat dar nu am avut timp să fac săpături. Să știi că nu sunt singurii… așa s-a întâmplat și în momentul în care statul a anunțat că oferă până la 10.000 euro pentru românii care își cumpără mașini hibride și electrice; răspunsul celor din industria auto? au mărit cu 10.000 euro prețul mașinilor electrice 🙂
Cât despre cine își trage banii… sper totuși din tot sufletul să rămână măcar la comercianți și nu să se întoarcă sub formă de donații pe Kisseleff…