Primăria Capitalei oferă voucher bicicletă de 500 RON pentru bucureșteni

Andrei Bădescu

Updated on:

NEWS
4 minutes
Bicicliști în București - Voucher 500 RON

UPDATE 26.07.2017: Înscrierile în programul „Bicicliști în București” au fost suspendate. Până la ora 18.30, oră la care au fost închise ghișeele și a fost dezactivată adresa [email protected], au fost procesate un număr de 4.136 de cereri depuse la Centrul de Relații cu Publicul, iar pe adresa de e-mail au fost primite peste 14.500 de cereri. Toate cererile transmise prin e-mail vor primi un număr de înregistrare, în ordinea procesării acestora, care va fi comunicat prin e-mail fiecărui solicitant. Pentru a se putea garanta principiul „primul venit, primul servit” în alocarea voucherelor, cererile vor fi înregistrate în funcție de data și ora procesării, în cazul celor depuse la ghișeele Centrului de Relații cu Publicul, respectiv după data și ora primirii solicitării în serverul Primăriei, în cazul celor trimise prin email. După efectuarea tuturor acestor operațiuni, va fi publicată pe site-ul pmb.ro, la secțiunea „Bicicliști în București”, lista numerelor de înregistrare ale tuturor cererilor admise și ordonate în modul descris anterior. În funcție de numărul total al cererilor validate, vom supune aprobării Consiliului General al Municipiului București, în proxima ședință, un proiect de Hotărâre prin care să fie suplimentat numărul de vouchere acordat în cadrul acestui program în acest an. 

UPDATE 25.07.2017: Datorită fluxului mare de persoane care s-au deplasat la sediul primăriei, înscrierile se pot face pe email la adresa [email protected]

Pe data de 30 iunie 2017, Consiliul General al Municipiului București a adoptat o hotărâre privind proiectul “Bicicliști în București” cu 28 de voturi pentru, 6 împotrivă și 5 abțineri, care are ca scop încurajarea mersului pe bicicletă și utilizarea mijloacelor de transport nepoluante oferind cetățenilor din București un voucher în valoare de 500 RON pentru achiziționarea unei biciclete, trotinete sau SegWay.

Cele 5.000 de vouchere pe care PMB dorește să le ofere bucureștenilor, în vederea achiziționării de biciclete, biciclete electrice, trotinete electrice și dispozitive de tip Segway/Ninebot, vor fi acordate celor interesați în ordinea înscrierii în proiect, pe baza principiului “primul venit, primul servit”, cu respectarea tuturor condițiilor de participare.

Beneficiarii voucherelor trebuie să fie cetăţeni cu domiciliul sau reşedinţa în Bucureşti, cu vârsta minimă de 18 ani împliniţi în 2017. Proiectul se va desfăşura pe baza unui regulament ce va fi elaborat de către Direcţia de Mediu, în colaborare cu celelalte direcţii din cadrul aparatului de specialitate al primarului general.

Termenul limita pentru depunerea solicitarilor de participare la proiect este 10 august 2017. Proiectul se va derula pana la 31 decembrie.

Regulament program “Bicicliști în București” – voucher bicicletă

Cetățenii se pot înscrie în proiect, la Centrul de Informare și Documentare pentru Relația cu Cetățenii, din Bulevardul Regina Elisabeta, nr. 42. Program de lucru: 8.30-18.30, de luni până vineri.

  1. Participantii trebuie sa indeplineasca următoarele conditii:
  2. Să fie cetățeni români, cu domiciliul sau reședința în Capitală;
  3. Vârsta minimă de 18 ani;
  4. Să nu fie salariați ai Primariei nici ai instituțiilor subordonate.
  5. Un participant nu va putea cumula mai multe vouchere. Totodată, beneficiarul unui voucher nu va putea participa la alte proiecte realizate de PMB care au același obiectiv.
  6. Voucherul poate fi utilizat exclusiv de beneficiar, în baza actului de identitate, o singură dată, zn perioada de valabilitate. El va putea fi folosit doar în magazinele participante, prevăzute în lista disponibilă pe site-ul PMB.
  7. Nu vor putea fi cumulate mai multe vouchere, aparținănd mai multor persoane, pentru achiziționarea aceluiași produs.
Agenții economici sunt invitați să se inscrie până pe 31 iulie, ora 16.00, prin e-mail la adresa: [email protected]. Pentru a deveni magazin participant, o societate comercială trebuie să îndeplinească următoarele condiții:
  1. să comercializeze produsele vizate, dar nu de tipul second-hand;
  2. să aibă magazine în Capitală;
  3. să semneze un protocol de colaborare cu PMB.
Magazinele participante vor depune lunar spre decontare voucherele colectate, iar plățile vor fi facute în cel mult 30 de zile. Conform protocolului, magazinele participante se angajează să nu crească în mod artificial preturile produselor comercializate.
În situatia în care produsul achizitionat are o valoare mai mică de 500 de lei pot fi achizitionate, pe aceeasi factură fiscală, mai multe produse din cele acceptate în proiect și/sau accesorii: căști de protecție, dispozitive de iluminat și semnalizare, sonerii, ciclocomputere. Dacă valoarea produsului este mai mare decât cea a voucherului, diferența va fi suportată de participant.
După verificarea documentelor depuse de participanți (formular de înscriere completat și fotocopie după actul de identitate), lista beneficiarilor va fi publicată pe www.pmb.ro.

Voucherele vor fi expediate prin curier, iar în cazul în care nu pot fi înmanate de către curier, vor fi returnate organizatorului. Voucherul va fi înmanat personal beneficiarului, la biroul de relații cu publicul al PMB, în baza unei notificări prealabile.

Top 5 Biciclete până în 500 RON (copii)

Top 5 biciclete între 500 – 1000 RON

2 thoughts on “Primăria Capitalei oferă voucher bicicletă de 500 RON pentru bucureșteni”

  1. Ce porcarie!!!
    Vouchere pentru biciclete fara piste de biciclisti in Bucuresti sau ocupate de autoturisme.
    DE CE NU SE DAU VOUCHERE DE 300 ron (de ex.) LA UN TOMOGRAF COMPLET CARE ESTE 1200 ron ???
    RUSINE ALESILOR !!!

    Reply
    • Salut Viorel!

      Pistele din București lipsesc cu desăvârșire, total de acord, dar până la urmă toate au un început. Din păcate infrastructura Bucureștiului este depășită complet de evoluția orașului.

      Întrebarea doua are mai multe răspunsuri și ar naște o polemică foarte lungă. 🙂

      Reply

Leave a Comment