Norton Core, prima soluție hardware de la Symantec

Andrei Bădescu

Updated on:

TECH
2 minutes

Chiar scriam cu câteva zile în urmă despre părerile celor de la ESET în materie de securitate și potențialul Ransomware of Things 2017 când am aflat de Norton Core. Nu sunt primii care încearcă să găseasca rețeta securității device-urilor IoT. Primii au fost cei de la Bitdefender prin al lor Bitdefender Box; un pic prea devreme pentru piață (Aprilie) dacă mă întrebați pe mine. Consider că momentul găsit de cei de la Symantec este mult mai propice, mai ales de când cu faimosul atac de 620 Gbps din Octombrie 2016 care a paralizat o bună parte din America.

Ce este Norton Core?

Conform site-ului oficial de prezentare al produsului, este un router securizat menit să-ți protejeze toate device-urile conectate la rețea; cum o face… rămâne de văzut, pe foaie toate arată extraordinar.

Ce știe să facă Norton Core?

  1. Analizează la nivel de pachete și prevenire a accesului neautorizat
  2. Ofera un punctaj de securitate a rețelei
  3. Previne atacurile de tip DNS injection prin folosirea serverelor DNS Norton
  4. Criptează datele din interior rețelei prin procesorul built-in crypto-core
  5. Descoperă și recunoaște toate device-urile conectate în rețea, în special cele SMART
  6. Protejează rețeaua de viruși, malware, spyware și alte amenințări de acest gen. Orice device afectat este automat pus în carantină
  7. Asigură datele personale atunci când se efectuează tranzacții online

Cu ce este diferit de un router mai sofisticat?

Analizeaza traficul retelei (incoming si outgoing) și se asigură că nici un device nu este victima unui virus, malware, phishing sau oricare altă amenințare online, activează carantina pentru device-urile afectate și criptează datele în interiorul rețelei.

Specificații tehnice

  • Procesor dual core 1.7 GHz
  • Memorie 1GB RAM
  • Spațiu de stocare 4GB eMMC Flash
  • 2 porturi USB 3.0
  • 4 porturi Gigabit Ethernet Ports (3 LAN și 1 WAN)
  • Control parental (Time management, Content filtering, Pause Internet)
  • Wireless IEEE 802.11a/b/g/n/ac
  • 4 antene incorporate AC2600 MU-MIMO
  • Rețele 2.4 GHz & 5 GHz
  • Bluetooth Low Energy (BLE)

Cât costă?

$199 la pre-comandă, $279.99 mai apoi. O dată cumpărat device-ul, vine la pachet cu abonament pe 1 an la Norton Core Security Plus. O dată expirată subscripția aceasta, router-ul se transforma într-un simplu router, pierzând toate funcționalitățile extra. Taxa lunară pentru Norton Core Security Plus este de $9.99 / lună în ideea în care subscripția este cumpărată pe un an întreg.

Pentru o perioadă, router-ul va fi disponibil doar în America. Pentru cei care se gândesc să-l comande direct de acolo, trebuie să ia în considerare că fix partea inovatoare din acest router nu va funcționa în afara Americii iar până când cei de la Norton nu vor activa serviciile și pentru România, aceștia nu vor avea decât un simplu router ca oricare altul.

Leave a Comment