Prima Casă 2019

Andrei Bădescu

Updated on:

2 minutes

Dacă te numeri printre cei care şi-au pus în gând să-şi cumpere o casă în 2019, trebuie să ştii că accesarea de credite este mai dificilă, chiar şi pentru programul Prima Casă. Băncile vor putea da împrumuturi de cel mult 4 miliarde de lei, bani suficienţi pentru aproximativ 20.000 de credite. Plafonul total al garanţiilor ce pot fi emise în acest an este în cuantum de 2 miliarde de lei, fiind aprobat prin Hotărârea de Guvern nr.93/2019.

După cum bine se știe, începând cu data de 1 ianuarie, au intrat în vigoare noile reglementări ale Băncii Naţionale a României (BNR) privind condiţiile de creditare.

În 2019, plafonul maxim permis de către băncile de pe piaţa autohtonă este substanţial mai scăzut, ajungând până la un maximum de 40% din venitul net la creditele în lei. Modificarea este una cât se poate de notabilă, având în vedere că, în urmă cu doar un an, acelaşi indicator ajungea până la aproximativ 60%, în funcţie de bancă – depăşind, în unele cazuri, chiar şi acest nivel.

Bănci eligibile credit Prima Casă 2019

Programul Prima Casă 2019 va fi derulat prin intermediul a 15 bănci finanţatoare:

  1. BRD-GSG – detalii credit
  2. BCR – detalii credit
  3. Banca Transilvania – detalii credit
  4. CEC Bank – detalii credit
  5. ING Bank – detalii credit
  6. Raiffeisen Bank – detalii credit
  7. OTP Bank – detalii credit
  8. Banca Românească – detalii credit
  9. Unicredit Bank – detalii credit
  10. Garanti Bank
  11. First Bank
  12. Marfin Bank – detalii credit
  13. Credit Agricole – detalii credit
  14. Leumi Bank – detalii credit
  15. Intesa Sanpaolo Bank

Condiții credit Prima Casă 2019

Cei care vor un credit Prima Casă trebuie să facă dovadă că nu au deja o locuinţă mai mare de 50 de metri pătraţi, individual sau cu alte persoane.

Pentru locuinţele mai noi de cinci ani, creditul maxim este de 66.500 de euro. Iar pentru restul, sunt acordaţi cel mult 57.000 de euro.

Cei care vor împrumutul Prima Casă trebuie să dea un avans minim de 5% din valoarea locuinţei, faţă de cel puţin 15%, cât e cerut în cazul creditelor ipotecare standard.

Specificații credit Prima Casă 2019

  • 5% avans minim din valoarea totală a locuinței
  • comision acordare credit 0
  • dobânda creditului este de ROBOR la 3 luni + 2%
  • perioadă maximă de creditare 30 de ani

Leave a Comment