După cum o vorbă din popor spune… mama proștilor este mereu gravidă. După ce cu mare fast, antenista înscăunată primar declara că a avut peste 230 de participanți la concursul Logo pentru București, la finalul jurizării și desemnării câștigătorului Logo pentru București a ținut să se mai dea un pic în stambă:
Misiunea juriului nu a fost deloc una ușoară. Am apreciat creativitatea concurenților și modul admirabil în care au înțeles să se implice într-o acțiune constructivă pentru orașul nostru.
Îl felicit din toată inima pe câștigător și sper ca toată lumea să se fi convins de sinceritatea și onestitatea demersului nostru. Vor urma și alte concursuri menite să stimuleze creativitatea bucureștenilor și nu numai!
Ei bine… inițiativa ar fi putut fi bună, daca nu eșua lamentabil. În lumea internetului, să furi este la fel de ușor așa cum este să fii și prins. Daca jurizarea a ținut din 21 aprilie până pe 02 mai, nu la fel de mult i-a luat lui Tiberiu Simțion (Web developer at ThinkDigital) să descopere că faimosul logo este un mic copy cat; mai precis 5 minute, după cum chiar el afirma:
Cine este câștigătorul eliminat din concursul Logo pentru București?
Câștigătorul temporar a fost desemnat Narcis Teodor Lupou, un designer (copy paster) în vârstă de 32 de ani din Timișoara, a cărui lucrare a întrunit cel mai mare punctaj. Tânăr, tânăr, dar i-a mers mintea la bănățean.
Le-a luat ochii repede un pitch bine gândit, după cum declara chiar domnul Narcis:
Am avut ca nuclee inspiraționale moștenirea arhitectonică autentică a Capitalei și valențele pozitive generate de rezonanța etimologică a numelui orașului București.
Alăturarea celor patru elemente identice ca formă, dar diferite ca poziționare, subliniază ideea de epicentru al națiunii către care converge Capitala
Prezentarea copiei a fost disponibilă pe site-ul PMB pentru o bună perioadă de timp până când la presiunea oamenilor au anulat câștigătorul și prezentarea a fost ștearsă.
Dacă unui singur om i-a luat aproximativ 5 minute pentru a descoperi frauda, ma întreb oare ce a făcut juriul în atâtea zile; cumva pișcoturi?
Alături de Primarul General, din juriu au făcut parte: Prof. Mircia Dumitrescu, membru corespondent al Academiei Romane, secția de Arte, Arhitectura si Audiovizual; Adrian Majuru, directorul Muzeului Municipiului Bucuresti; Anca Boeriu, lector la departamentul Grafica al UNARTE; Dr. Vladimir Nicula, lector la Universitatea de Arhitectura si Urbanism Ion Mincu; Ioana Ciocan, Vicepresedinte Uniunea Artistilor Plastici; Dochița Zenoveiov, brand innovator, „INOVEO”; Bogdan Naumovici, managing partner „23 Communication Ideas”; Corina Vințan, managing partner „Links Associates”; Mirel Palada, sociolog.” – relatează pmb.ro în comunicatul din 3 Mai 2017.
După cum utilizator de internet afirma pe site-ul EuropaFM, stilul brancovenesc s-a nascut în Taipei! Logo-ul întradevar ar fi putut avea sens, dar dacă era original. Dacă seamană cu logo-ul altui oraș, e caraghios. Completez eu, dar nu anormal într-o țară în care drapelul este copiat și contestat de Ciad de foarte mulți ani, brand-ul turistic al României este și el coclit. De licențe, dizertații și doctorate nu mai are rost să mai menționam 🙂