Astăzi, Wolf-e[ref]Wolf-e – Instagram | Facebook | Twiter | YouTube[/ref] au dat startul serviciului de închiriat trotinete pe plan local în București, iar până la finalul Q2 2019, va fi disponibil și în Cluj. Aplicaţia necesară închirierii trotinetelor este disponibilă pe iOS cât şi pe Android, iar tarifele, la prima vedere par a fi destul de accesibile însă din cauza lipsei infrastructurii din București, schimbă complet ecuația problemei când vine vorba despre adaptabilitatea la piața locală.
Așa cum am spus și în titlu, astăzi am ales să preiau o trotinetă Wolf-e de la Aviatorilor și am mers cu ea până în față la Afi Palace Cotroceni unde am și lăsat-o. Este un sentiment destul de ciudat momentul când o iei dar și atunci când o lași, parcă nu îți vine natural.
Traseul a fost destul de simplu; Aviatorilor – Piața Victoriei – Buzești – Gara de Nord – Gara Basarab – Regie – Apaca – Afi, combinând trotuarul cu carosabilul, făcând 40 de minute.
Cu toate că aș fi putut lua o trotinetă chiar de la stația de metrou Pipera, am ales să iau metroul până la Aviatorilor, pentru a evita nebunia traficului din Pipera.
Deblocarea trotinetei a fost o acțiune de câteva secunde, cam cât mi-a luat să deschid aplicația Wolf-e, și să scanez codul QR lipit deasupra display-ului trotinetei. O dată scanat codul, trotineta a pornit și a fost gata de drum.
Modelul trotinetei pare a fi un Xiaomi M365 custom, însă nu bag mâna în foc, așa mi se pare mie. Conform celor de la Wolf-e, tot ce spun pe site este că sunt diferite fată de Xiaomi, lucru care se poate observa cu ochiul liber (ghidonul nu este pliabil, roțile sunt pline și aș spune că și un pic mai mari, platforma mai lungă și mai lată). În același timp, formularea de la secțiunea FAQ nici nu neagă că ar avea vreo legătura cu legendara Xiaomi M365. Oricare ar fi modelul, au investit 500.000 $ în construcția primului model de trotinete. Nefiind versiuni branded ale altor trotinete (Xiaomi M365 wink-wink) acestea pot fi dezactivate de la distanță, iar piesele lor nu pot fi folosite pentru repararea altor trotinete electrice. Acestea sunt limitate la 25 km/h pentru a intra sub incidența kick scooter-elor și a nu fi clasificate ca și moped, vehicul care necesită un permis de circulație. De asemenea, trotinetele sunt echipate cu un sistem GPS iar o firmă de pază este angajată să le recupereze în cazul în care acestea sunt furate.
Ce nu-mi place:
- faptul că orice puști sub 18 ani cu un card la îndemână poate lua o trotinetă și să ajungă subiect de discuție pe la știri. Mă gândesc că aici băieții de la Wolf-e mai au de lucru pentru a limita și evita evenimente neplăcute de acest gen.
- programul de lucru (Luni – Vineri – 08:00 – 20:00)
Cum îți faci un cont Wolf-E
Crearea unui cont se face exclusiv prin intermediul aplicaţiei Wolf-e Rides. După ce ţi-ai instalat aplicaţia și ai deschis-o, urmează pașii pentru a îţi crea contul.
- Descarcă și instalează aplicația Wolf-e
- Înregistrează-te cu numărul de telefon – vei primi un mesaj pe telefon cu un cod de validare care va trebui băgat în aplicație.
- Adaugă un card
Cât costă cursele cu trotinetele Wolf-e
Tarifele pentru Wolf-e sunt de 2 RON pentru deblocare şi 0,5 RON pentru fiecare minut al cursei. La destinaţie, utilzatorii sunt rugaţi să pună trotineta într-un loc în care să nu deranjeze, să fie vizibilă iar ulterior să închidă cursa din aplicaţie. Evident, trotinetele nu au o limită de kilometri impusă de cei de la Wolf-e, din simplul motiv că în cel mai bun caz, o vei folosi pe toată durata timpului cât bateriile sunt încărcate.
Cu toate că prețul pare unul bun, din cauza faptului că în București pistele de biciclist sunt mai rare decât un trifoi cu 4 foi pe câmp și coroborat cu faptul că ai foarte mulți timpi morți la un drum mai lung de 4-5km, mai ales în condițiile în care combini mersul pe stradă cu cel pe trotuar, asta din cauza carosabilului, aglomerației, semafoarelor și lipsei educației în trafic, aceste trotinete devin utile doar pe distanțe relativ scurte din punct de vedere al timpului.
În același timp, acest concept de urban sharing nu are ca scop, transportul pe durată și distanță lungă, din contră, pe distanță și durată scurtă. Conform celor de la Wolf-e, durata medie este de 10 minute iar distanța medie este 3.2 km.
Cârcotașii vor spune că la un preț de 0.5 RON / minut, avem o oră cu 30 RON, la o viteză medie de 12 km/h ne iese un cost de 260 RON / 100 km; 700 km mai târziu, vor ajunge la concluzia că era mai ieftin să o cumperi decât să îmbogățești pe alții.
Verificare trotinetă înainte de a pleca la drum
Așa cum în momentul în care conduci mașina altuia, primul lucru pe care îl faci este să repoziționezi oglinzile, așa și cu trotineta. Înainte de a pleca la drum, asigură-te că este complet funcțională și te poți baza pe ea.
- Cât timp trotineta este blocată roata din faţă va fi înfrânată și o alarmă discretă se va declanșa dacă este mișcată, aceste lucruri fiind normale. Frâna se va debloca după ce pornești cursa în aplicaţie
- Mișcă ghidonul înainte și înapoi pentru a verifica dacă este bine fixat. Dacă ghidonul prezintă joc sau este cumva desprins alege altă trotinetă
- Aplică frâna și verifică daca funcţionează cum te-ai aștepta
- Verifică trotineta vizual în general, să nu fie deteriorată în vreun fel și dacă nu există șuruburi slăbite sau parţi nefixate
Scump… Prefer ApeRider
Lime vor veni cu 3 RON si 0.7 RON minutul. Daca ar fi piste si nu ar fi atat de multi timpi morti, ar fi onorabil, mai ales ca scopul lor este pe distante si durate scurte, nu cum am testat eu, de la Aviatorilor la Afi.
Spre exemplu, daca iesi de la metrou de la Aviatorilor si trebuie sa te intalnesti cu cineva la piata la Dorobanti, ajungi acolo cu 5 lei.
PS: ia sa incerc si eu ApeRider.